Ne puteți găsi astfel:

Koblenz, Germania
Parohia „Botezul Domnului“

Adresă: Sankt-Maternus-Straße 7,
56070 Koblenz

Preot Ștefan Baleca
Mobil: 004915163844415

Email: balecastefan@gmail.com

Date de cont:

Rumänisch-orthodoxe Kirchengemeinde Epiphania Koblenz

DE85 5765 0010 0098 0515 68

 SWIFT-BIC: MALADE51MYN

Construim împreună

Urmăriți-ne și pe facebook

Koblenz, 21 noiembrie 2015
Preot paroh Mircea Deac

Dragii mei, vă scriu pentru a patra oară în cei peste patru ani petrecuți împreună! De ce m-am gandit să vă scriu din nou? Este o întrebare pe care bănuiesc că o aveți cu toții în minte!

Vă mai amintiți de iunie 2011 când am venit paroh în parohia dumneavoastră? Și eu îmi amintesc cu drag! Vă mai amintiți că parohia noastră nu avea cele trebuincioase desfășurări cultului? Și eu îmi amintesc! Și îmi amintesc cu drag că atunci când v-am cerut să mă sprijiniți și să ne asigurăm tot ceea ce e normal să aibă o parohie, în cateva luni lista de donatori sa umplut și toate obiectele bunei desfășurări a cultului, în valoare de 4600 euro au fost donate! De atunci am simțit că noi aici la Koblenz suntem mai mult decât o parohie, noi suntem o familie! Cei 4 ani pe care i-am petrecut împreună mi-a întărit că simțămintele de la început au rămas aceleași și acum în 21 noiembrie 2015 cred că am rămas aceeași familie!

Odată cu trecerea timpului familia noastră a tot crescut și ne-am tot extins cu ativitatea! De anul trecut în familia noastră a venit și părintele Mircea-Eugen Moldovan iar noi am ajuns din cea mai mică parohie din Germania o parohie mai mare, o parohie care mă poate întreține cu chirie și un salariu modest, dar care îi poate oferi și părintelui Moldovan o chirie! Bugetul parohiei noastre a crescut față de 2011 cu 1000%, ceea ce îmi confirmă încă odată că suntem o familie din ce în ce mai mare și care este bine organizată! Munca noastră a preoților dar și efortul dumneavoastră al credincioșilor aduc multă bucurie în sânul familiei noastre!

În martie 2013 am lansat Proiectul „Un metru poate fiecare”, din păcate proiectul a fost un eșec pentru mine iar suma donată în cadrul acestul proiect a fost de 1300 euro! Astăzi sunt nevoit din nou să aduc în discuție acest proiect și să vă întreb, „fiecare poate un metru”? Vă rog răspundeți-vă dumneavoastră! Am putea fiecare dona câte un metru în valoare de 100 euro?

De ce am readus în discuție Proiectul „Un metru poate fiecare”? Pentru că de câțiva ani vedem că locul în care slujim este neâncăpător pentru nevoile actuale ale parohiei noastre! În urmă cu 3 ani am început să căutăm o biserică mai mare care ar putea să ne asigure tuturor un confort mai sporit dar să fie și mai încăpătoare! Dacă în 2011 erau între 3 și 12 persoane la slujbă, astăzi situația este foarte schimbată! Dacă în 2011 erau 6800 români în Rheinland Pfalz la 31 decembrie 2014 erau peste 15800! Așadar nevoia unei nou locaș de cult a devenit apăsătoare pentru toți!

În seara zilei de 13 octombrie 2015 m-am rugat Sfintei Parascheva de la Iași să ne ajute să găsim o biserică mai mare iar în dimineața zilei de 14 octombrie, praznicul Sfintei Parascheva, la ora 9 am primit un telefon din partea unui prieten care mi-a spus că a vorbit pentru noi cu Biserica Catolică și că Parohia Sfânta Cruce din Koblenz sunt dispuși să ne ofere Biserica Sfintei Cruci din Koblenz, cartierul Eberbrenstein! Apoi au urmat o serie de discuții cu reprezentanții Biserici Catolice iar astăzi, 21 noiembrie 2015 vă pot spune că Parohia Sfânta Cruce din Koblenz sunt dispuși să ne vândă Biserica Sfânta Cruce din Eberbrenstein!

Biserica Sfânta Cruce a fost construită între anii 1962-1964 și are undeva la 400 locuri!

Pentru parohia noastră ar fi o mutare foarte importantă și Biserica Sfânta Cruce ne-ar putea oferi tot ceea ce am avea noi nevoie, atât pe termen scurt cât și pe termen lung!

Capitalul de care dispunem pentru a putea accesa un credit este cel din Proiectul „ Un metru poate fiecare”, adică 1300 euro!

Cred că e momentul să ne mobilizăm din nou, așa cum am făcuto în 2011 și să vedem putem fiecare un metru? Sau putem fiecare mai mulți metri? Eu vă îndemn pe toți la rugăciune! Să vă rugați ca Domnul șă ne ajute să ne putem muta întro biserică mai mare! Să ne rugăm să reușim accesarea unui credit cat și să facem fiecare cât ne stă în putință!

Datele noastre bancare sunt:

Rumänisch-orthodoxe Kirchengemeinde Epiphania Koblenz

IBAN: DE34 5765 0010 0199 4518 24

BIC: MALADE51MYN